Anexă · glosar
Termeni japonezi
Cuvintele pe care le întâlnești în poveste — zei, războinici, instituții, obiceiuri — explicate în câteva rânduri. Caută un termen sau derulează pe teme.
Niciun termen nu se potrivește cu căutarea.
Religie și credință
神
kami
Zeii și spiritele din religia shintō: forțe ale naturii (munți, cascade, copaci), strămoși, eroi, locuri. Nu sunt atotputernici și nu sunt morali în sensul nostru; sunt prezenți.
Capitolul 2神道
shintō
„Calea zeilor”: religia autohtonă, fără fondator, fără carte sfântă și fără comandamente; trăiește prin ritualuri, sărbători și locuri sfinte.
Capitolul 2鳥居
torii
Poarta de lemn sau piatră care marchează trecerea din spațiul obișnuit în cel sacru. De obicei roșie, uneori de piatră neagră, ca la sanctuarele din munți.
Capitolul 2注連縄
shimenawa
Frânghia groasă de paie răsucită care delimitează spațiul pur: o vezi deasupra intrării în sanctuare, pe stânci sacre, pe fațada caselor la Anul Nou.
Capitolul 2祭
matsuri
Sărbătoare de cartier sau de sanctuar, cu procesiuni, care purtate pe ulițe, dansuri și tarabe. Fiecare localitate are ale sale, legate de recoltă sau de un zeu local.
Capitolul 2禊
misogi
Purificare cu apă: spălarea rituală care șterge murdăria și moartea. Stă la baza multor obiceiuri japoneze, de la scăldatul în cascade reci până la spălarea mâinilor la intrarea în sanctuar.
Capitolul 2式年遷宮
shikinen sengū
Reconstrucția la fiecare douăzeci de ani a sanctuarului de la Ise, din lemn nou, pe un teren alăturat. Cel mai clar simbol al ideii japoneze de reînnoire.
Capitolul 2禅
zen
Școala buddhistă venită din China în secolele XII–XIII, întemeiată pe meditație și pe experiența directă. A influențat arhitectura, grădinile, ceremonia ceaiului și estetica războinicilor.
Capitolul 7末法
mappō
„Sfârșitul legii”: convingerea că omenirea a intrat într-o epocă de decădere, în care învățătura lui Buddha nu mai poate fi urmată. Explică succesul credinței în Buddha Amida.
Capitolul 5神仏習合
shinbutsu shūgō
Amestecul dintre shintō și buddhism, în care zeii locali erau considerați manifestări ale zeităților buddhiste. A fost regula timp de un mileniu, până când statul a impus separarea, în 1868.
Capitolul 14切支丹
kirishitan
Creștinii japonezi din secolele XVI–XVII. După interdicții, mii au fost uciși; alții și-au ascuns credința timp de două secole, sub forme de cult popular.
Capitolul 12地蔵
jizō
Bodhisattva blând, protector al copiilor și al călătorilor. Statuile lui, cu bavete roșii, se întâlnesc la marginea drumurilor și în cimitire.
Capitolul 5本殿
honden
Sala interioară a unui sanctuar shintō, unde se păstrează obiectul sacru. Rămâne închisă: credinciosul se roagă în fața ei, din sala de rugăciune sau de la poarta interioară. Zeul nu este un spectator al slujbei, iar omul nu este un participant la un spectacol.
Capitolul 2国分寺
kokubunji
Templul provincial poruncit în 741 de împăratul Shōmu, câte unul în fiecare provincie, împreună cu o mănăstire de călugărițe: o rețea religioasă plătită de stat, menită să ocrotească țara.
Capitolul 4
Războinici și putere
侍
samurai
Membru al clasei războinicilor. În epoca Edo, cei mai mulți nu luptau deloc: erau funcționari plătiți în orez, contabili, profesori, administratori. Numărul lor era mic: câteva procente din populație.
Capitolul 12武士
bushi
Războinic. Termenul se referă la statut și la funcție, nu la faptul de a lupta; în documentele vechi, „bushi” este cineva care are dreptul să poarte arme și să slujească un stăpân.
Capitolul 6武士道
bushidō
„Calea războinicului”. Cuvântul este foarte rar atestat înainte de epoca modernă: codul de onoare al samurailor a devenit o doctrină populară abia în jurul anului 1900, prin cartea lui Nitobe Inazō.
Capitolul 14将軍
shōgun
Titlu militar acordat de împărat, în practică „generalissimo”. Din 1192 până în 1868, puterea reală a fost, cu întreruperi, în mâinile shogunilor.
Capitolul 7幕府
bakufu
Guvernul shogunului — literal „guvernul de sub cort”, ca sediul unui comandant militar. Au existat trei: Kamakura, Muromachi și Edo (Tokugawa).
Capitolul 7大名
daimyō
Stăpân de domeniu, cu pământ și armată proprie. În epoca Edo, shogunatul îi controla prin legi, prin ostatici și prin obligația de a locui alternativ la Edo.
Capitolul 12五大老
go-tairō
„Cei cinci bătrâni”: consiliul marilor stăpâni numit de Toyotomi Hideyoshi, în 1598, ca să guverneze în numele fiului său minor. Cel mai puternic dintre ei, Tokugawa Ieyasu, a luat în cele din urmă puterea pentru sine.
Capitolul 11藩
han
Domeniul feudal administrat de un daimyō. Cuvântul este folosit mai ales pentru perioada Edo; în 1871, cele peste două sute de hanuri au fost desființate și înlocuite cu prefecturi.
Capitolul 14浪人
rōnin
Războinic fără stăpân. În vremuri de pace erau o problemă socială; în secolul XIX, mulți dintre fruntașii mișcării care a răsturnat shogunatul erau rōnin de rang inferior.
Capitolul 13足軽
ashigaru
Pedestraș, soldat de rând, adesea țăran înrolat sezonier. Cu puști cu fitil în mână, au devenit decisivi în bătăliile din secolul XVI.
Capitolul 10切腹
seppuku
Sinuciderea rituală a războinicului, prin tăierea abdomenului, urmată de decapitare de către un companion. În Europa a devenit cunoscută ca „hara-kiri”, termenul popular japonez.
Capitolul 11下克上
gekokujō
„Cei de jos îi răstoarnă pe cei de sus”: formula care descrie secolul XVI, când vasali, funcționari și chiar țărani au luat puterea de la stăpânii lor legitimi.
Capitolul 9一揆
ikki
Ligă sau revoltă colectivă. Puteau fi țărănești, religioase sau ale războinicilor; în provincia Kaga, o ligă țărănească a condus vreme de un secol.
Capitolul 9参勤交代
sankin kōtai
„Serviciul alternant”: obligația stăpânilor de a locui pe rând la Edo și în domeniul lor, lăsând familia la Edo ca garanție. A costat averi și a construit drumuri și orașe.
Capitolul 12守護
shugo
„Protectorul” unei provincii: funcționar militar numit de shogunat, cu sarcina de a ține ordinea publică și de a mobiliza oștile. Din această funcție cresc, în veacurile următoare, marii stăpâni locali.
Capitolul 7地頭
jitō
„Capul pământului”: administratorul unei moșii, însărcinat cu strângerea dărilor și cu ținerea rânduielii pe pământul altcuiva. În practică, omul care făcea legea într-un sat.
Capitolul 7御家人
gokenin
„Om al casei”: războinicul legat prin jurământ de un stăpân mai mare, cu drept la pământ și la ocrotire în schimbul slujbei militare. Vasalii direcți ai casei lui Yoritomo erau plătiți cu pământ și cu funcții.
Capitolul 6問注所
monchūjo
Biroul de plângeri al guvernului de la Kamakura, atestat din 1184, cu funcționari care nu luptau, ci copiau: aici se strângeau cererile și se păstrau dosarele pe temeiul cărora se judecau moșiile.
Capitolul 7引付衆
hikitsuke
Comisii de judecători adăugate la mijlocul veacului al XIII-lea, fiindcă procesele se tărăgănau. Numele înseamnă, literal, „cei care trag dosarele aproape”.
Capitolul 7
Curte, literatură, artă
天皇
tennō
Împăratul. Titlul înseamnă „suveranul ceresc” și a fost folosit oficial din secolul VII. Din 1946, împăratul este, prin constituție, simbol al statului, fără putere politică.
Capitolul 3年号
nengō
Nume de eră, schimbat la urcarea pe tron a unui împărat (și, altădată, la evenimente nefaste). Japonia folosește în paralel calendarul occidental și erele: Meiji, Taishō, Shōwa, Heisei, Reiwa.
Capitolul 16関白
kanpaku
Regent pentru un împărat adult — funcția prin care marile familii de la curte au condus în numele suveranului. Toyotomi Hideyoshi a luat acest titlu în 1585, deși nu era aristocrat.
Capitolul 11院政
insei
„Domnia de la mănăstire”: sistemul prin care un împărat abdica, se retrăgea într-o mănăstire buddhistă și continua să conducă din umbră.
Capitolul 5公家
kuge
Aristocrația de curte din Kyoto: familii care trăiau din funcții, din pământ și din precădere ceremonială. Își pierd puterea politică în favoarea războinicilor, dar păstrează prestigiul cultural.
Capitolul 5仮名
kana
Silabarele japoneze, dezvoltate în secolul IX din caractere chinezești simplificate. Hiragana a devenit limba literaturii și a sentimentelor; în ea au scris femeile de la curte.
Capitolul 5物の哀れ
mono no aware
„Sensibilitatea lucrurilor”: emoția dulce-amară pricinuită de frumusețea trecătoare. Estetica fundamentală a literaturii japoneze, de la Genji până la haiku.
Capitolul 5浮世絵
ukiyo-e
„Imagini ale lumii plutitoare”: estampe produse în mii de exemplare pentru orășeni, cu actori, curtezane, peisaje și scene de călătorie. Hokusai și Hiroshige sunt cei mai cunoscuți autori.
Capitolul 12歌舞伎
kabuki
Teatru popular cu muzică, dans, costume somptuoase și actori specializați în roluri fixe. Tradiția începe în jurul anului 1603, cu dansurile Izumei no Okuni; femeile au fost excluse de pe scenă în 1629.
Capitolul 12能
nō
Teatru solemn cu măști, gesturi lente și cor, dezvoltat în secolul XIV de Kan'ami și de fiul său Zeami, sub patronajul shogunilor Ashikaga.
Capitolul 8文楽
bunraku
Teatru de păpuși mari, manevrate de trei oameni la vedere, cu recitator și acompaniament de shamisen. În secolul XVIII a produs drame care se citesc și astăzi ca literatură.
Capitolul 12茶道
chadō / sadō
„Calea ceaiului”: ritualul de preparare și servire a ceaiului verde, cu reguli de mișcare, de gest și de tăcere. Sen no Rikyū (1522–1591) i-a dat forma austeră, wabi.
Capitolul 11侘寂
wabi-sabi
Frumusețea lucrurilor simple, vechi, imperfecte și trecătoare: un bol crăpat, un perete de lut, un mușchi pe piatră.
Capitolul 8俳句
haiku
Poem scurt de șaptesprezece silabe, cu trimitere la un anotimp. Termenul s-a generalizat abia la sfârșitul secolului XIX; Matsuo Bashō (1644–1694) este poetul care a dat forma clasică genului.
Capitolul 12枯山水
karesansui
„Grădină uscată”: piatră, nisip greblat și mușchi în loc de apă și plante. Un peisaj redus la esență, făcut pentru privire și meditație.
Capitolul 8寺子屋
terakoya
Școli de cartier ținute de preoți, medici sau foști samurai, unde copiii orășenilor învățau să scrie, să citească și să socotească. Explică de ce Japonia avea, în 1868, un nivel de alfabetizare neobișnuit de ridicat.
Capitolul 12蘭学
rangaku
„Învățătura olandeză”: cunoștințele occidentale transmise prin cărți și prin negustorii olandezi de la Dejima, de la medicină și astronomie până la topografie.
Capitolul 12律令
ritsuryō
Cuplul de coduri de tip chinezesc: ritsu, legea penală, și ryō, legea administrativă. Codul Taihō, terminat în 701, a fost primul complet al Japoniei; de la el vine numele întregii epoci.
Capitolul 3十二単
jūnihitoe
„Cele douăsprezece straturi”: costumul de ceremonie al doamnelor de la curte, din mătase suprapusă, în culori alese după anotimp și după rang. Nu se vedea decât marginea fiecărui strat, la mâneci și la guler — și tocmai de aceea câțiva centimetri de culoare greșită erau o gafă.
Capitolul 5和歌
waka
„Poemul japonez”, cu schema de 5-7-5-7-7 silabe. La curtea Heian nu era o artă pentru serile libere, ci instrumentul cu care oamenii se salutau, se certau, se împăcau și-și negociau carierele.
Capitolul 5
Economie, societate, modern
石
koku
Unitate de măsură pentru orez: cantitatea care hrănește o persoană un an, aproximativ 180 de litri. Bogăția și rangul unui stăpân se măsurau în mii sau milioane de koku.
Capitolul 12荘園
shōen
Moșie scutită de impozite, deținută de temple, de familii de la curte sau de războinici. Multiplicarea lor a golit visteria statului și a creat puteri locale.
Capitolul 5氏
uji
Clan, grupare de familii înrudite prin închinare la același zeu protector. Clanele (Soga, Mononobe, Minamoto, Taira) sunt actorii politici ai antichității japoneze.
Capitolul 2堂島
Dōjima
Cartierul din Osaka unde, din 1730, s-a organizat oficial piața contractelor de orez — una dintre primele piețe de instrumente financiare din lume.
Capitolul 12鎖国
sakoku
„Țara închisă”: politica de restricționare a comerțului și a călătoriilor, între 1633 și 1639. Niciodată totală: olandezii, chinezii, coreenii și regatul Ryūkyū au continuat să facă schimburi cu Japonia.
Capitolul 12出島
Dejima
Insuliță artificială din portul Nagasaki, unde au fost mutați negustorii olandezi în 1641. Timp de două secole a fost principala fereastră a Japoniei spre Europa.
Capitolul 12尊王攘夷
sonnō jōi
„Cinstește-l pe împărat, izgonește barbarii”: lozinca tinerilor samurai care, în anii 1860, cereau închiderea țării și răsturnarea shogunatului.
Capitolul 13士族
shizoku
Noua denumire a foștilor samurai după 1869, când clasele au fost desființate oficial. Au pierdut treptat rentele, sabia și privilegiile — de aici revolta din 1877.
Capitolul 14財閥
zaibatsu
Grupuri economice familiale (Mitsui, Mitsubishi, Sumitomo, Yasuda) care au crescut cu ajutorul statului după 1868. Au fost dizolvate în timpul ocupației americane.
Capitolul 14元老
genrō
„Bătrânii”: oligarhii care alegeau prim-miniștri și hotărau marile chestiuni de stat în epoca Meiji, fără să dețină funcții oficiale.
Capitolul 14明治
Meiji
„Domnie luminată” — era dintre 1868 și 1912, când Japonia s-a transformat dintr-un stat feudal într-o putere industrială și militară.
Capitolul 14昭和
Shōwa
„Pace luminată” — era dintre 1926 și 1989: războiul, ocupația, miracolul economic și bula financiară, toate sub același nume de eră.
Capitolul 15平成
Heisei
„Pacea pretutindeni” — era dintre 1989 și 2019, marcată de stagnare economică, de cutremurul din 1995 și de tsunamiul din 2011.
Capitolul 16令和
Reiwa
„Frumusețe și armonie” — era începută la 1 mai 2019, odată cu urcarea pe tron a împăratului Naruhito.
Capitolul 16新幹線
Shinkansen
Trenul de mare viteză, deschis la 1 octombrie 1964 pe ruta Tōkyō–Osaka. Carele albe și albastre au devenit emblema reconstrucției postbelice.
Capitolul 16過労死
karōshi
„Moarte prin supraîncărcare”: decesul cauzat de orele de muncă excesive. Termenul, apărut în anii 1970, descrie o față dureroasă a culturii muncii japoneze.
Capitolul 16引きこもり
hikikomori
Tineri și adulți care se retrag din viața socială și rămân în casă ani întregi. O problemă discutată intens în Japonia contemporană.
Capitolul 16竪穴住居
tateana jūkyo
„Locuință cu groapă”: casa semiîngropată a epocilor Jōmon și Yayoi — podea săpată cam un metru în pământ, patru sau șase stâlpi, acoperiș de paie și pământ, vatră în mijloc și fum care iese greu printr-o gaură de sus.
Capitolul 1貝塚
kaizuka
„Movilă de scoici”: resturi de gătit adunate de-a lungul generațiilor de pescari și culegători. Pentru arheologi sunt cele mai bogate situri ale epocii Jōmon — arhiva bucătăriei preistorice.
Capitolul 1戸籍
koseki
Registrul de gospodării, cu numele, vârsta și statutul fiecărui locuitor. Din el se trăgeau impozitele, munca pentru stat și dreptul la ogor: cine nu apărea în registru nu exista. Japonia ține registre de familie, sub o formă sau alta, de atunci și până astăzi.
Capitolul 3検地
kenchi
Măsurătoarea ogoarelor: se măsura fiecare parcelă, se hotăra calitatea pământului și recolta estimată, iar rezultatul se scria în registru. Hideyoshi a făcut-o la scară națională între 1582 și 1598, iar dajdia s-a socotit de atunci după cifre, nu după vorbele celui care o strângea.
Capitolul 10村請
murauke
Răspunderea colectivă a satului pentru dajdie: dacă o gospodărie fugea sau dădea faliment, vecinii plăteau partea ei. Satul, care până atunci era doar un loc, a devenit o instituție fiscală, cu registre, căpetenii și ședințe.
Capitolul 11
Transcrierea folosește sistemul Hepburn, cu macron pentru vocalele lungi (ō, ū). În japoneză, numele de familie se scrie înaintea numelui personal: Tokugawa Ieyasu este Ieyasu din familia Tokugawa.